ANAF îl dă la preț de pomană și merită toți banii: dacă ai visat vreodată la un Range Rover, acum e momentul
Nu de puține ori, ANAF încearcă să-și recupereze banii pe taxe și impozite de la datornici prin confiscarea de bunuri mobile și imobile pe care ulterior le licitează. Aceasta nu este o excepție de la regulă.
La fiecare câteva zile sau săptămâni, agențiile ANAF din diferite colțuri ale României publică pe Facebook anunțuri legate de licitații iminente. De cele mai multe ori, acestea ajung pe pagina de Facebook cu numele ANAF – Anunțuri valorificare bunuri. În mod previzibil, mai ales când vine vorba de mașini, cele mai multe dintre autoturismele care ajung la licitație sunt destul de vechi, dar prețul este pe măsura ofertei. Așa ajungi să-ți cumperi un Range Rover la puțin peste 2000 de euro.
Range Rover din 2004 la licitație ANAF
Oficialii ANAF scot la licitație pe 30 august la ora 11:00, în localitatea Călărași, un Range Rover model LM AMC produs în 2004. Autoturismul este de culoare verde, caroserie break, 5 uşi, 5 locuri, an fabricaţie 2004, rulaj 300.000 km. Licitaţia va avea loc pe str. Eroilor nr. 6-8 din localitatea menționată.
Prețul de pornire pentru autovehiculul din imaginile de mai jos este de 11.645 de lei, cam 2300 de euro.
Pentru participarea la licitație ofertanții depun, cu cel puțin o zi înainte de dată licitației, următoarele documente:
- a) oferta de cumpărare;
- b) dovadă plății taxei de participare sau a constituirii garanției sub formă scrisorii de garanție, reprezentând 10% din prețul de pornire a licitației. Plata taxei se va efectua în contul IBAN RO84TREZ201506701XXXXXXX, beneficiar Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași, cod de identificare fiscală 23710120, deschis la Trezorerie Municipiul Galarasi, utilizând numărul de evidență a plății 85130012300000000000118;
- c) împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant;
- d) pentru persoanele juridice române, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerțului
- e) pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română;
- f) pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate;
- g) pentru persoanele fizice străine, copie de pe actul de identitate/pașaport;
- h) declarația pe proprie răspundere a ofertantului prin care certifica faptul că nu este persoană interpusă cu debitorul